Lungiți pe burtă, ca niște soldați pânditori
spre floarea albă de șampanie a semnului de atac,
covorul scump al proprietăresei se făcea pajiște,
de adevărul ei mărețul decembre rămânea decembre descumpănit,
descumpănit cerceta împuternicirile calendarului -
câte un fir de iarbă ne scria cârcei dulci în obraz
și numai fluturi nu-și încercau zborul, încolo
vara colorilor amețea cu aburul
coacerii lor; odaia în para tapetului
ne învelea, un soare nevăzut
număra voluptos inelele vertebrelor
avuția noastră simplă și tulburătoare.

Patul de internat, cu vergele albe,
părea picat din lună lângă bufetul impunător,
dar lucrurile, mai înțelepte decât oamenii,
știu că slujesc oamenilor și nu se ceartă -
în tăcere ne priveau pe-amândoi
adunați asupra unei cărți de poeme
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea,
în vara colorilor sfidătoare de mărețul decembre.

Nu vedeam vergelele patului, nici bufetul impunător -
pe insula noastră de covor în lumină, vara
deodată-și zgribulea colorile, decembre cobora scurt din poștalion,
foarte supărat de imaginația unor uzurpatori ca noi,
fără nici un fel de baghetă ridica mâna reparator
într-un gest rupt din zăcămintele-i severe de măreție.

Nesocoteam șuba lui de strânsori iute sărind în picioare
cu mâna ca de-un magnet chemată spre butonul electric,
și vara întemeia numaidecât sub tavan
în candelabrul somptuos de sub tavan
o sărbătoare de lumânări în triumf
mai adevărată decât orice castan înflorit,
teracotei dând în vileag melancolia.

Parafam cu o bătaie de inimă
decretul de împroprietărire a verii pe insula noastră de covor
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea -
decembre ne împresura cu neîndurare,
în teracotă un ciudat duduit de zale solzoase
ca un foc înghețat, îngândura pe mărețul decembre.

Abia tineri bărbați, războiul abia încheiat,
decembre neîndurător împresurând insula noastră de covor în lumină,
Oropia își scotea rănile fără grabă din ranițe
Oropia își scotea jalea fără grabă din ranițe,
în teracota duduitoare de-nghețate vâlvori sub zale solzoase
scăpăra de pohte fiara tânără a războiului
fiara mereu tânără a războiului,

abia tineri bărbați, adunați asupra unei cărți de poeme
pe insula noastră de covor în lumină
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea -

doi ochi frigeau cu abur sticla ochelarilor de credința poeziei,
rănit vechi violoncel
glasul poetului Philippide vibra (pentru noi) în șoaptă pătrunsă:

"În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea
și-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca, oricum."*

Pe insula noastră de covor în lumină
vara amețea cu aburul coacerii colorilor,
de sub tavan sărbătorea castanului venea spre noi
ca după un îndelung post negru,
în teracotă scăpărarea de pohte pălea,
liniștea fierbinte a versurilor îngândura pe mărețul decembre
și nouă
abia tineri bărbați
ne scria umerii cu aripi.


* Poeme de Holderin, Novalis, Morike, Rilke/traduse din limba germană/cu o Introducere/de/Al. Philippide (București, Fundația regală pentru literatură și artă, 1940 - pag. 83).