Ce Dumnezeu să mai faci?
Nu mai e nimic de făcut...
Stai și te gândești la nemurire...

Pe lângă că stau...nici măcar nu fac nimic.

Aerul e curat.
Simt cum îmi inundă căile respiratorii
Și ști că îmi era dor de așa ceva...

Dar iarăși mă voi întoarce în oraș.

Și mai ști, dragă...
M-am lăsat de prostiile alea,
Am realizat că viața e mai presus de atât.

Doar că uneori mi se mai face dor.

Nu ți-am povestit că ei mă plac
Și sunt foarte mulțumiți de mine...
Mă așteaptă cu drag, să le explic și altora ce am înțeles eu.

Sunt prea jos, nu fac nimic, vreau mai mult.

Apoi, el îmi tot spune că mă iubește,
Prostii...de-ar fi știut cât l-am iubit eu,
Mi-am pus sufletul pe tavă și el nu l-a luat.

Încă și acum...mă tot gândesc la el, el tot uită de mine.

Am promis că-mi fac un jurnal și îmi cumpăr un aparat foto,
Dar s-au cam terminat hârtia igienică și creierele.
Tot ce mai pot să fac este să aștept.

Și când mă gândesc...eu nu am avut niciun țel.

E totul prea haotic dimineața,
Și nici măcar nu am băut nimic, înțelegi?
Aș avea nevoie de multe multe sertare...

Am spus că am să beau seara ca să am motiv.

Nici măcar tu nu cred că mă înțelegi acum,
Fericirea se împrăștie prin tine prea tare.
Oricum, mă asculți...e bine să ai oameni care te ascultă...

Mi-e dor de zilele pe care nu o să le uităm niciodată.

Am de gând să le explic mâine legea lui Ohm.
Pe tine te plictisesc și uit că tu nu îmi ești studentă.
Ei, ai să mă înțelegi și tu într-o zi...

Doar că legea lui Ohm nu mai e valabilă.

Problema este că are nevoie de mine.
Mi-am luat bicicleta si am pornit in grabă,
Ca să aflu că a plecat deja de mult de acolo...

Am uitat că au trecut prea multe ore...și am fost așteptată.

Ei bine, eu plec, am reușit să-mi cumpăr pământ acolo.
Știu că va fi bine, ei spun că fix de mine aveau nevoie,
Deci nu pot decât să dau tot ce am mai bun din mine.

O dată dădeam tot ce e mai rău din mine.

Ști, chiar sunt fericită.