...am spus

din prima, fără să bîlbîi
în mijloc de scenă cu reflectoarele albe
lingîndu-mi gleznele ca un labrador
nu mi-a tremurat vocea
nici nările
brațele s-au ținut de trup
ca doi cavaleri de arcul întins

și ca ața prin ac am împins atent gîtul subțiat înainte
prin golul de aer ce se căsca de jur împrejur
apoi bărbia, nasul, ochii, unul cîte unul
pupilă prin pupilă/ iris prin iris
pînă cînd limba
a trecut dincolo și s-a înfipt

sala se umflă ca un plămîn ieșit din mare
și încremeni cu palmele lipite
eu nu mă mai țineam de nimic,
zîmbeam și adunam florile

atunci tăcerea
mi-a luat craniul în mîini, l-a dat pe spate
și cu degetul mare
mi-a șters încet și apăsat buzele de roșu