Dac-ai putea să mă întrebi de ce sunt supărat
Þi-aș spune ce-am sperat.
Și anume nu că nu mai sper, căci altfel
N-ai mai putea spera să mă întrebi, iarăși de-s supărat

Păcat. Că am uitat că nu m-ai întrebat
Vedeam cum nimeni, într-o vorbă nu m-a căutat
Și tot speram și așteptam, ca după fiecare oftat
Dar plin fiind acu` paharu, uit și am uitat

Adorm, și uit de neîmpliniri, de cele amăgiri
De cei ce îmi sorbeau și gândul, în tulburatele priviri
De ajuns, de acum rămân cu mine însumi
Cu cel ce a uitat să-și plângă plânsul

Să ajungi la terminare, ca și la început
Ca și când chiar nimic nu ai făcut
Să nu-ți ajungă o viață întreagă
Și să tot crezi c-o să mai meargă

Ciudat și neîmpăcată, se învârte a vieții roată
Cum printre cei învinși, mi-am căutat speranța împrumutată
Credeam că știu mai multe, până să mi se întâmple
Acuma uit din tot ce-am vrut, uitat și de cuvinte