Doamne,
Cad fulgi mari de noapte și zăpadă
Pe drumuri și pe satul meu
Și înțeleg cât poate-un Dumnezeu,
Când mintea mea nu poate să mai vadă.

Se 'ntind chilimuri albe pe uluci
Și urmele în urma noastră pier
— Un sat uitat între pământ și cer
Cu-o lume de poveri și de năluci.

Ce-Þi putem da din tot ce-avem,
Din simplitatea noastră de cătun,
În noaptea asta ninsă de Ajun,
Când stau la geam și din văzduh te chem.

N'avem decât colinde și copii
Și mâinile trudite ce se 'nchină,
Pîstrând 'n ele un licăr de lumină
Din soarele ce cură pe câmpii …

«... Buni la suflet
boeri mari
că vă vin
colindători;
cu dogoare
de ponoare
cu troițe
de hotare;
cu crucuuri
de cocoare
și cu ramuri
roditoare.

Vestiți lumea
boeri mari
că venim cu magii 'n sat
să cătăm un împărat;
cu izvoare
noi de soare,
cu plămadă
de ogoare
cu chervane
pe cărare
și cu must
în zăcătoare.

Gătiți masa
boeri mari,
c'aducem din spre Rudari
și vreo câțiva păcurari.
cu mioare
de ninsoare
cu chimire
lucitoare;
cu chetorile
de floare,
și 'n cavale
sărbătoare.

Puneți lavița de-argint,
cu polog de mărgărint,
cu chenare
de izvoare
și bungete
gânditoare;
c'a svâcnit
o stea 'n cărare
și-un moșneag
cu barba mare
și cu fruntea
iertătoare,
a pornit
din casă 'n casă,
cu urări
și cu odoare …

Ascultați boeri în tindă
cum curg zale de colindă,
și ninsoare
pe cărare
și lumini
tremurătoare
pe pridvoare …

Doamne,
Prin troene-aleargă tot ce-Þi dăm
Din sufletul, din arătura noastră.
Coboară-Þi fruntea blândă pe fereastră
Și vin în sat cu noi să colindăm.

O mână 'prag, cu colindeți și nuci,
Te-o 'ntâmpina curat ca și pe noi,
Vei aduna credințe 'n pumnii goi
Ca 'mpărăția Ta de aur să le duci.