Mi-am împreunat mâinile și am îngenuncheat într-un colț stingher
Și atunci o pasăre a traversat râul dintre pământul înflăcărat și eternul cer.
Și în zborul său, dincolo de curcubeie, s-a izbit de pereții de ceață
Părea ca o floare plăpândă, sub un clopot imens de gheață.

În zboru-i devenit vârtej, pasărea, cuprinsă de teamă
Încerca să imite clopotul de la biserici, ce la rugăciuni ne cheamă.
Penele-i deveneau rare ca frunzele în toamnă, dar totuși, greu de numărat
Visul cu sfiiciuni în priviri, gândul mi l-a tulburat.

Pasărea... Din cioburi colorate și-a refăcut zborul
Inima... În noaptea zbuciumată, și-a regăsit amorul
Și cerul întreg, un labirint părea
Doar visul infernal, sens nu mai avea.