poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2124 .



prietenul meu din america
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2010-06-03  |     | 



prietenul meu din america
bea gin și ascultă bing crosby
îmi spune că face experimente pe șoareci
și că urăște lucrul acesta

e curios cum toată viața mea se învîrte în jurul unor celule
de mic mama mă învăța denumiri în latină taxoni celenterate
pseudopode
nu i-am zis niciodată că am rămas corijent la biologie

aș putea să cred că lumina se naște dimineața la cinci fără zece
dintr-un cuib de mierle
unii au nevoie de ceasuri deșteptătoare
mie o mierlă îmi ciugulește din barbă
rămășițele unui vis
apoi mă hrănește ca pe un pui ieșit din găoace

mă trezeam amețit uneori aveam senzația că sînt pe un stadion
iar arbitrul fluierase finalul reprizei
toată ziua trăiam ca un pui căzut din cireș

adică du-te colo fă aia și aia
negociam pagini publicitare
bă nene politica e numai pe bani
dacă vrei o relatare mai amplă
mîncam în restaurante meniuri sofisticate
mașini de lux și dansuri de societate

n-am înțeles de ce viața mea se leagă de viață
am înlocuit oamenii cu indicatoare
ati cpu oftalmo pneumo chirurgie
salut în fugă și e un lucru bun
indicatoarele sînt întotdeauna acolo unde aștepți
oamenii nu

azi noapte am visat o americă
niște cuiburi de mierlă în locul ambulanțelor
era de ajuns să formezi numărul unic
și ele veneau
ciuguleau vise din barbă
în cazuri mai grave băteau cu aripa-n piept
în loc de resuscitare

și-am mai visat o brichetă zippo

seara cînd mă întorc sînt atît de străin
încît nici parchetul din cameră nu mă mai recunoaște
umbra își ia urmele-n spinare și fuge
prietenul meu din america eliberează animalele de laborator
îmi spune că s-a săturat să mai descopere un vaccin
eu aș vrea să fiu joaquin cortez din țeasta fiecărui om
să fac o scenă pe care să dansez nebunește




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!