ÃŽn vadul apelor amare,
pe unde-i scris-a ta chemare,
plutaș vremelnic te cufundă,
culege clipele fugare
din fiecare undă
fecundă de avuții stelare.
fă stemă de scumpeturi rare,
de-un jar nestins iluminate,
cu mâna ta ce totul poate
robită gestului credinții
și patimei ce nu s-abate.
Tresaltă chiuind, socoate
că-n tine-i culmea biruinții
și tu ești fruntea peste gloate,
când stema, rodul suferinții
și-a trudei care afund străbate,
o dărui sfânt prinos ființii
preascumpe, mai pe sus de toate.