Ziua-n care negru în ochi eu voi vedea
Ziua-n care umbra, ușor îmi va cădea
Ziua-n care corpu-mi va fi liniștit,
Veți știi că am scăpat, veți știi că am murit.

Nu vreau să fiu privit de zeci și zeci de ochi
Ci de-o ploaie deasă, de zeci și zeci de stropi
Nu vreau să stau închis, într-o groapă adâncă
Ci-ntr-un val de mare, sau pe-o simplă stâncă.

Și să-mi cânte sturzul, deasupra proprii frunți
Și sa-mi ducă vestea, pe înaltul unor munți
Si să-mi plângă norii, întunecați și sobrii
Peste crengi și frunze, prin copaci și codrii.