(conține abateri voite de la gramatică și ortografie)

Ancelograful zace pe pădurea gravă,

am ascultat-o cum duhnea lăuză,

corabia de farmece e dalbă

și melcișorii se grăbesc în iarbă.

ÃŽn stînga, lingă ea,

o cioară strînge aripi de ventuză,

se istovește peste ea

o micro începătoare prea confuză.

A strîns cam tot ce mai era,

rămase tot atinsul,

călcă uÈ™or pe stratul stratu,

și dispăru în lene.

Una mare,
mare, mare,

de ocolea lumina și petala,

dar singură, tocind armeana,

s-a auzit pe ea, rotindu-È™i mîna.

Uf! se speriă ea grațios și tandru

È™i imediat ce răsuflă vocala,

un policandru

o înÈ™făcă în cioc.

Și nu zbură,
ci menstruă colivă,

apoi pe rana mergătoare,

scăpă trei stropi de viață pură.

Esență, apocrifă,

căci dacă vrei un om

o diluezi la zece,

iar daca vrei un pom,
o diluezi în patru.

Unul la vest,

si celelalte, alandala,

și torni ușor pe ciotul mort,

È™i niciodată să nu faci greÈ™eala

să te atingi cu viață

sau să o verși pe vietate.

Ai girjă căci păteaza!