În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ți l-am pus
Și-am spus: „Să te gândești mereu
La cel ce ți l-a dat”.
Și-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.

Dar când departe,-n luptă,-nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu... ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.

Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Și ți l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeți,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre și adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care și ecoul a murit.

Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Și-ncet târându-se pe stânci,
Þi l-a adus, - și ți l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.

Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir...

Și-acum, când eu sunt mort și putrezit,
Și când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ți pună-n sân inelul cu safir.