fața-i un adevărat
altar al amintirilor

mi-e dat să văd cum curg
din ochii tăi înumeziți
izvoarele îngemănate

uneori găsesc mari diferențe
siropuri cu gusturi fructifere
nectaruri florifere șiroaie
răcoarea apelor din munți
limpezime necesară vieții

sub altarul feței tale
eu sunt o streașină vie
adun siropul și nectarul
le transform în miere
adun orice firicel de apă
și le drămuiesc viețuirii

îți rămâne fața adânc brăzdată
de fericire ori de durere
de emoții surprinzătoare

mângâindu-ți tandru fața
alin izvoarele tristeții
lărgesc pe cele ale fericirii
le explic pe cele care te surprind

mereu îmi va fi sete
de lacrimile tale calde
siropuri ori nectar
o dulce apă-n care...
să mă scald