Mă trezesc de dimineață
Și privesc pe geam. E toamnă
Și afară
Plouă iar.

Mă îmbrac grăbit
Așa cum fac în fiecare zi
Am o ședință importantă
Și n-aș vrea să întârzii.

Pe masa din bucătărie
E o ceșcuță cu cafea.
Scoate un abur și-o aromă!!
Dar azi n-am timp să gust din ea.

Și ies în stradă.
În mare grabă mulțimi de oameni siroiesc
Iar lângă mine un copil bunica își întreabă;
De ce,mamaie,toți oamenii mari se grăbesc?

Fără să vreau zâmbesc și mă opresc,
Uitându-mă la ceas realizez
Că aș avea timp să ajung
Atunci de ce mă mai grăbesc?

Poate că viața noastră a devenit monotonie
Și ne grăbim gândind că ziua
Ce abia a început
Mai repede-are să termine.

Vrem să scăpăm de azi și ne grăbim spre mâine
Dar mâine va fi tot ca azi......
Din nou zâmbesc. Așa-i copile,
Nu am motiv să mă grăbesc!