Doamne,cât îmi e de dor
De ai mei părinți,
Plâng,mamă,și te strig și-n somn
Durerea mea, n-o simți?

Voi,cei ce mi-ați dat viață
Într-o clipă m-ați uitat,
A-ți plecat de lângă mine
Singură m-ați lăsat.

M-ați lăsat singură
În lumea asta rea
Atunci când plâng nu-i mama
Să-mi șteargă lacrima.

Și dacă voi nu sânteți
Să-aveți grijă de mine,
Cui,altcuiva,să-i pese
De soarta mea. De mine?

Tu,tată,auzi în noapte
Strigătul disperat
Al meu,că-ți sunt copil,
Și m-ai abandonat?

N-am să-nțeleg vreodată
Cum poate un părinte
Copilu să-și urască
Cum poate să îl uite?

A-ți uitat primii pași
Pe care i-am făcut?
Voi m-ați supravegheat
M-ați ridicat atunci când am căzut.

Și primele cuvinte pe care eu le-am spus
Au fost ”mamă” și ”tată” cu un naiv surâs,
Azi m-ați uitat......
Și nu mă pot opri din plâns.