Cine-a rămas să închidă
ușile casei,
cine le-a-nchis a văzut
urma, pe zid, a icoanelor,
urma lor ca de fum.

Casa e goală.
Nu se mai află-năuntru
decât un scaun bătrân.
Scaunul stă neclintit sub pervazul ferestrei.

O vreme l-au pus lângă praguri,
o vreme în capătul mesei;
haina stăpânei acum îi îmbracă
umerii nalți.

Haina și ea e bătrână
și-adusă de spate.
Cum soarele-apune la marginea urbei
golul din haină, adânc, s-a făcut mai adânc.

Afară e iar sărbătoare.
Naiuri și fluiere,
cobze și multe viori te răpesc pentru demonii
cei mai firavi ai tristeții.

Copilul lovește cu pumnii în ușă,
se nalță pe vârfuri și țipă.
Vrea să intre în casă.
Nu nimerește zăvorul.