În iarba verde scutură inima
picaturi albastre din sufletul tau
seci câteodată ce fac rău
dar bine atunci când ești lângă mine,
din nori curg râuri de petale
ce înfășoară ochii plini
de diamante pentru că vreau să vad
lumina în culoare
natura caldă
copacul vieții în al meu decor.

Se spulberă puntea din universul meu
praf și magie
mă îneacă
mă întreb de ce,
cuvintele nu au răspuns
când nu înțeleg de ce
nu suflă nimeni peste praf.

Există spune cineva un loc de catifea
cu suflete rănite ce încă mai zâmbesc
la marginea pământului străin
poate așteaptă apa să-i preia
puterea stâncii i-ar elibera,
dacă ar spune cineva
magia mea o punte ar lega.