Deși nici o lege nu interzice asta,
cel mai des ne cuplăm cu inspirații minore.
Și e de înțeles că le părăsim:
majoratul lor e mai greu de suportat
decît plînsul tăcut, înstrăinarea copilăriei și
tăria fără știința tăriei la un loc.

Și suport blestemul ăsta al majoratului
avînd o singură întrebare, pe care
nu o pun nimănui: oare și alții ar vrea să afle
dacă va vrea una să stea pînă la capăt,
atît de subțiată încît să-ți fie milă

să o mai treci odată prin tine?