Și dincolo-s bogați tot ei,
Că moartea i-a eliberat,
Pe-acești meschini și mișei,
De trup, de suflet, de păcat.
Și cu dispreț ei ne zâmbesc
De sub povara sfidătoare,
Că legi și-acolo încropesc
În cavouri impunătoare...
Iar noi rămânem neștiuți
Cu mormintele-n tăcere,
De toți uitați și înfundați
Prin pământul gemând a durere...
Și stăm cu privirea pierdută,
Tot mai tăcuți și nevăzuți,
Ca nimeni să nu simtă
Fiorul din suflet pierdut...