Ce triști și cuminți
sunt bieții părinți...
Tu n-ai timp să-i alinți
și nici să-i accepți
bătrâni și-nțelepți.
Prin ei tu te vezi
și nu poți să crezi
că o s-ajungi tot ca ei...
Ei încă sunt
un timp pe pământ,
și tu treci grăbit,
și nu te-ai oprit,
o clipă doar...
Ce mult a trecut
de când te-au văzut
și tu n-ai știut...
Te-ai grăbit mereu,
iar lor le-a fost greu...,
și n-ai înțeles
că ei au cules
tot ce-au sădit
și-au pătimit...,
Dar... au trăit...