Cu soarele din toamna asta chilimbară,
Azi ți-am simțit, întâia oară,
Trupul, ca un destin și ca un scut
Pe trupul meu așternut.

Albă ardeai în calma noastră-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ți-au fost încins,
Iar toamna când pojarul și-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tăcută învâlvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Albă; toamna, printre lacrime filtrată
Punea-ntre noi a lui Tristan jurată sabie
De înălțare și de puritate.