soarele răsărea direct din mlaștină
ne ținea împotmolite zilele
ne-am despărțit atunci fără cuvinte
fără explicații și fără puncte de suspensie
așa pur si simplu ca o plimbare cu bicilcleta

sub coaste stăteau puii de frig singuri parcă erau semințe
tu-mi spuneai că sămânța e perla eu tăceam
și perla creștea în gândul meu ca o scoică

o durere verticală răsucea o cheie ruginită
în ușa zilei

era frig în noi ca-ntr-o biserică aerul picta icoane
mucegaiurile înfloreau în jurul nostru
ca niște magnolii