Ninge și plouă în luna lui Marte,
Nichita! Jale e-n fire de Babe...
Amar, lucind pe tărâmuri arabe,
Stă vis-primăvara, tăcută, de'oparte.

Și iarna-i tribut în ultime grabe,
Stănesce! Curând pleca-va departe,
Dar greu, nu ca tu, de noi se desparte.
Ca tine,-n frumos, va fi sa ne-nroabe,

Clădind verde pur pe cea care moare,
Întinsă, câmpia, ca litera ta...
ÃŽn micile flori parfumul ne doare.

Pe-ntinsul luminii un spine era:
Te-ai dus! Nemurit, căci mândrul tău soare
Ne e întuneric și-n noapte ni-i Ra.