Intr-un oboi, un dor, în rătăcire,
Stă ghemuit în cripta lui de lemn,
Uitarea-n praful dintr-o altă fire,
Stă rastignită și așteapt-un semn.

Adie, dinspre munte, o părere,
Un dor ca o chemare de april,
Timidă, caldă, ca o mângâiere,
Coboară pe sub clape și tiptil,

Deschide poarta de lumină albă
Și doruri, amagite de-adieri,
Se-nalță-n note, înverzite-n salbă,
In Do major, zâmbind în primăveri.