Lui Cornel Ungureanu

Așteptăm gâtuiți de emoție.
În sală e miros de tutun și carbid.
Lovim puternic din palme; deodată
lumina se stinge și ușile se închid.

Pe pânza ca o batistă uriașă de doliu
apar maimuțe, lei, rinoceri,
admirăm piramidele grave
și faraonii dezgropați din tăceri.

După pauza de zece minute
vasul Titanic se scufundă-n ocean
în timp ce orchestra adunată pe punte
suflă din alămuri cu mare elan.

Ni se arată și războiul cu burii,
vedem explozii, arme, râuri de sânge.
Cu fitilul aprins trece suspinul prin sală,
lângă tata cineva plânge.

Ieșim cu felinarele în stradă,
lacrimi ne curg întruna pe față.
Nimeni nu vorbește pe drum.
Florile salcâmului sunt stele de gheață.