Trăiesc coșmarul neputinței treze.
Aș vrea să fie vis realitatea.
Doresc teroarea surdă să-nceteze.
Să nu-ntâlnim aș vrea, fatalitatea.

Să fie veșnic, aș dori,demersul,
Spre bine și-nțelegere comună.
Nisipul din dorințe să rămână,
Sub pasu-ți sigur, odihnindu-ți mersul.

Dar ca și apa ce rămâne-n loc,
Doar înghețată-n rece conjunctură,
Și-și pierde forma rece la căldură,
Ne pierdem noi grăunța de noroc.

Și se sfârșește astfel labirintul.
În locul zidului prăpastia se cască.
Rămânem goi și singuri, fără mască
Descumpăniți, privind prin hău pământul.

Nu mai e drum de-ntors spre biruință,
Ne prăbușim ca piatra în abis,
Dorind să fie iarăși viața vis,
Iar ce citești în veci să nu fi scris.