Am întrebat odată inima mea:
"Ce e ceea ce mai mult ar vrea?"
Ascultați care este a sa dorință:
"Aș vrea și pasiune în a trăi dragostea...
Dragostea să fie cea din urmă a muri...
Nu e Speranța dar e Dragostea ceea ce vreau."

Îi zic: "Privește pâinea frântă la prânz!
Nenumărate firimituri, pe pământ
Cad la-ntâmplare în haotic adulter.
Viața-i ca pâinea, fărâme de multă dragoste...
Fărâme dăruite mereu cu-ardoare.
A iubi și-a dărui dragostea e numai mister."

............................................

"De-ți place să simți a mele zvâcniri,
Să ai mulțumitoare, plăcute, liniștite amintiri,
Dăruiește-mi dragostea fără măsură,
Nu fărâme, despărțite-n urma păcatului!
Dă dreptate mereu îndrăgostitului."
Asta-i... ce vrea mai mult a mea inimă nebună.