În anii-aceia plini de energie
Din orice munte făceam deal,
Și anii-aceia plini de poezie
Îmi erau crez și ideal.

În anii plini de transformare,
Fluviul care ecoul mi-a purtat
A rupt din mal cu-nverșunare
Și când a biruit, s-a revărsat.

În anii-aceia plini de umblet
Și dorul ce l-am cunoscut,
Dunărea îmi era în suflet
Și Dunărea îmi era scut.

În anii-aceia plini de freamăt,
De regăsiri nemaivăzute,
Uitam că viața este-un geamăt,
Uitam durerile trecute.

În anii plini de nebuloasă,
Eu savuram Dunărea mea,
Ardea în mine maiestuoasă
Flacăra vieții, ca o stea.

În anii plini de tinerețe
Când inima-mi dădea în clocot,
Dam marii fericiri binețe,
Simțeam o Dunăre în ropot.

În anii de speranțe plini
Cu soare arzător pe cer,
Luam trandafirii fără spini,
Vrând Dunării să îi ofer.

În anii cu gânduri perene
Când tinerețea-mi da binețe,
Făceam trei poduri dunărene,
Trei poduri mari europene.

Se duse totul ca o apă
Și în nemărginita-i cale,
Cu fiecare ceas îngroapă
Valoarea tinereții sale.

Dar inima din tinerețe
Nu ține cont că-mbătrânesc,
Și-n marea plină de tristețe
Nu mai am timp să o iubesc.

Epilog

De ce-mi dispar mereu confrații
Și nu e pentru prima oară,
Aștept în fiecare seară
Același tren, aceeași gară.

Notă
Poezie dată pentru critica nobilimii din Academia Agonia.net, după care urmează retușurile și reasamblarea.
Scrisă la 18.09.2008( 80 de ani)