Eu nu mă voi mai supăra niciodată
și te voi iubi mereu, de-acum înainte, așa cum ești,
cu tot ce ai bun, frumos și mai puțin frumos în tine,
pentru că știu că dacă mă vei face să sufăr iar
te va pedepsi sufletul tău
care îți va alunga somnul cu musrările lui.
Conștiința este o frunză purtată de vânt
într-o lume a impresiilor și controverselor,
de aceea nu am prea multă încredere în ea,
pe când sufletul este nemuritor și se ghidează după simțuri;
mă întristează că suferă consecințele faptelor, vorbelor și gândurilor noastre
necugetate,
dar așa învățăm să-l prețuim și să fim atenți când alegem drumul în viață.
Nu mi-e teamă și nici rușine să-ți mărturisesc și să-ți arăt că te iubesc și te doresc,
nu mi-e teamă și nici rușine să-și cer iertare în genunchi când greșesc,
nu mi-e teamă și nici rușine să te îmbrățișez și să te sărut în văzul lumii...
îmi este totuși teamă că ai putea să te rătăcești din nou în întunericul amăgirilor
fără ca eu să te mai pot ajuta
și atunci îmi va fi rușine și de umbra mea
pentru că nu am reușit să-ți luminez calea cu dragostea ce ți-o port ca o făclie.