înăuntrul meu se aud zgomote
strigăte și un ecou plecând
ca dintr-un depou de tramvaie
dimineața
mult prea devreme
strâng între pleoape ceva ce
nu-mi pot aminti și am o
senzație de vomă e ca și cum
aș fi asistat la un parastas
unde se mănâncă și se bea
degeaba
îmi vine să strig însă nu știu
cum să fac să nu o trezesc
pe fiica-mea Teodora
senzația se repetă totul
e atât de real încât
uit că e duminică dimineața

aș vrea să redevin ceea ce am fost

palmele îmi sunt umede
picioarele grele ca de plumb
ceva a plecat din mine
frica se infiltrează prin piele
se scurge ca apa prin zid
insist sub aceleași simptome
nu-mi pot imagina nimic
par o imitație ieftină de
drogat recidivist

aș vrea să mă pot uita în oglindă
să urăsc dar o durere se
târăște prin mine și am impresia
că cineva a depozitat acolo
un container de cioburi

e altfel ca înainte

încerc să zâmbesc
dar durerea aceea există
și-i a naibii de rea

sting lumina închid ochii
simt că nu mai e niciun loc în mine
și mi-e frig...