niciodată nu mi-a fost teamă de nimic, mereu am privit drept prin razele lunii și mi-am spus că e inofensivă,
că nu poate să mă atingă deloc
m-ai curentat și tot tu te-ai speriat,
atâta timp cât nu
te așezi cu spatele la mine,
nu există riscuri...
riscul să-ți tai aripile și să le păstrez pentru mine
riscul să rânjesc malițios și să-ți înghit inima cu tot cu răni și cicatrice
riscul să-mi întorc privirea și să zâmbesc puțin fără să vreau
și multe alte riscuri

tu ignori toate posibilitățile
totuși faci un pas
încă unul și încă unul
te oprești dacă te trag eu de mânecă
ți-am întins mâna și m-am ridicat pe vârfuri ca să-ți ating fruntea și nu am ajuns
mi-am pus tocuri
erau atât de înalte încât nu aveam stabilitate mergând pe ele
m-am lipit de tine
ai vrut să fugi dar nu ai îndrăznit
spui că-ți era frică să nu mă calci pe picior
dar de fapt
îți era teamă că vârful pantofului meu ar putea fi prea ascuțit și că eu aș putea să te înțep în locul cel mai drag ție
nu mi-am ridicat piciorul
nu știam unde ți-e inima

n-am vrut să-l tocesc
erau pantofii mei cei buni
nu puteam să-i schimb
pentru că nu mai găseam nicăieri tocuri așa înalte ca astea
n-am aflat dacă te-ai întors și nici dacă te mai doare
tu nu ai vrut să-mi spui și eu am dat drumul mânecii tale

azi mi-a fost teamă
dar nu pentru că mi-ai putea tăia aripile
sau pentru că ai putea rânji malițios
înghițindu-mi sufletul
nu pentru că ai putea zâmbi altcuiva
sau pentru că ai putea să mă privezi de libertate
și nici pentru că ai putea să-mi ascunzi luna

mi-a fost teamă pur și simplu