îmi era frig
am tras pătura peste cap, mi-am dus genunchii la gură
palmele le-am așezat pe ochi, cafeaua s-a oprit din fiert
poștașul a luat mâna de pe sonerie
cei de la astral fugeau pe scări, tu mergeai cu spatele după țigări
trupul se înroșise, ceasul își întorcea singur limbile
se întâmplă o dată la zece ani să mă îndrăgostesc
prima oară stăteam la fel ca acum numai că patul se chema mamă
pe atunci nu știam de ferestre, de uși, de zăvoare
dormeam cât voiam, răsturnam lumi până la tocul pantofului
apoi reveneam cu o scândură în plus
construiam moartea ca pe un bloc cu multe etaje
îi maceram carnea și-i striveam abdomenul
și doream să mă pună pe masă mai repede
să fiu ospățul ei infinit din adâncuri
a două oară m-am îndrăgostit de o pisică tigrată
stătea sub vița de vie, torcea iluziile ca pe niște organe de pui
și eu
o hrăneam
o hrăneam
zi de zi cu tumbe, cu focul din sobă, îndesam în ea
surcele și resturi de rouă
până când într-o zi am alergat-o cu pușca de vânătoare
a fost un accident nefericit de tata nu m-am îndrăgostit niciodată
el era ca o coajă de măr indiferent câte note de zece aveam
trebuia să stau cu spatele drept, să spun sărut-mâna
trecea dintr-o cameră în alta ca o fantomă sublimă
apoi m-am îndrăgostit de un băiat blond cu bicicletă verde
mergea cu viteză și cădea când se apropia de mine
de el nu mai știu nimic poate că avea ochii prea strâmți
la 20 de ani mergeam cu tălpile altora
mai ieftine, mai scumpe, care nu lăsau urme pe covor
de fiecare dată rămâneam în urmă să fac cu mâna
într-o baltă de plumb, cu rimelul curs
eram alt om doar unghiile erau false
mă uitam prin copaci, moartea era în pârg
pe lumea cealaltă nu poate fi decât o carieră de piatră
copleșitoare făcută din același pântec umbros
între timp nu am cunoscut pe nimeni
care să-mi numere așchiile sărite în sânge din acest sicriu plutitor
până într-o zi de mai sau aprilie, am și uitat
m-a bătut pe umăr, mirosea a tâlhar și
mi-a spus: „nu-ți promit decât să te curăț de alge”
și de atunci merg pe pământ