Copile! Într-o seară când te vei face mare,
(Copilul meu ce încă pe lume n-ai venit)
Þi-oi povesti de nemaivăzuta întâmplare
Când urbea mea în lumea cea largă a pornit.

Vei crede că-ți voi spune de Simbad marinarul,
De legendara-i navă cu pânzele în vânt;
Cu ochiul bănuielii vei cumpăni cântarul,
Cu rădăcina minții înfiptă în pământ.

Ascultă-mă și lasă ne-ncrederea uscată,
În basmul ce-ți voi spune e tâlc adevărat;
În urbea mea pe șesuri muntene ancorată
Cu călătorii lumii pe mări am navigat.

Pe străzile de piatră, în seri bucureștene
Păuni de artificii pe-al cerului polog
Þeseau realitatea cu basmele pe gene;
Călătoream mai iute decât Phileas Fogg.

În clipe măsurate înconjuram tot globul,
Lăsând pe-o cale stearpă eroul lui Jules Verne;
Zadarnic rup fărâme de aur din tot drobul
Minunilor cu care vreau fila s-o aștern.

Voi auri-o numai cu praful luat pe deget,
Ca-n vechile bucoavne la literele mari,
Cercând să-nsemn din toate ce fost-au fără pregret,
Cu dreapta cumpănire a vechilor stihari.

Deci, am pornit în lume, sau mai curând, pământul
Întreg veni cu solii opriți în țara mea,
Scriindu-i geografia, pestriț era cuvântul,
Dar inima lor mare o limbă glăsuia.

Opream o seară nava la Þărmul de Ivoriu;
Priveam din stal, la teatru, pământul african;
Se întâmpla aievea ce fuse iluzoriu
Venit pe zvonul vieții și-al cărții an de an.

Eram în altă seară și țară, tot la teatru;
Abia oprisem nava la țărmul mării ud;
De-aș fi putut atuncea să mă împart în patru
Aș fi trecut prin toată America de Sud.

Că în cuprinsul serii acelea și-al cetății
Vedeau bucureștenii țări multe-n fața lor
Cântând balada vieții, a păcii, a dreptății,
Cu graiul din vechime al dârzului popor.

Prin iurtele mongole, prin fabuloasa Chină,
Trecui în nopți de august, în nopți de neuitat
Și-n țara care-aprinse a farului lumină
Cu raza către pace țintită necurmat.

Copile! Într-o seară, când te vei face mare
(Copilul meu ce încă pe lume n-ai venit)
Þi-oi povesti de solii frumoaselor popoare,
De marea sărbătoare la care ai lipsit.