dimineața este o mocirlă din care ies aburi
băutorii de absint își vor goli ochiul înainte de a picta ultimul tablou
ca un crocodil care regurgitează
un orologiu ce ticăie a pan
a peter pan
fumuriul invadează jocuri
pielițele aripilor ieșind din găoace
e ca și cum ai căuta în malul bâhlit un strop de apă
în care să te admiri
o oglindă cu pecete / un lacăt / un fir neatins de urzeală

rătăcesc prin ceață / sunt un fel de sperietoare de carne
așezată pe crenelurile
unde străjerii lui Hamlet împărțeau în grămezi cuvintele
ce trebuiau scrise pe steag

soarele devine deșert / un cerc de miasme
întâia oară îmi repugnă limpezimea lui / lepră albă ce rupe bucăți din mine
da
pentru prima oară simt nevoia să aprinzi ruguri în mine
ruguri unde să ardă impurul

negura are gustul trenului
care își șterge singur urmele pierzându-se-n eter
șinele lui ca o maglă
o scară cu păcate înnodate spre cer

ceața asta este atât de frumoasă!
doar așa pot vedea cum ești
pentru că mă pot întoarce oricând în mine fără să mă recunosc