SPRE ETERNITATE

mă joc pe-o spinare de kiwano.
silabele sar într-un portocaliu nou.
și ploaia de vise ghicește-n auriu,
dezvelește ora de sinceritate...
curge iarba și trifoiul, se iubește!
mă doresc...
învârtind pălării de sharon,
înfiripând un dans nebunatic,
de trei șoapte, de trei zâmbete...
magia alunecă-n gondola bucuriei!
și în buzunarul stâng, de la piept,
visul real începe să crească...

30 decembrie 2009, 02:26

HAPPY 2010

acest zâmbet te ascunde pe tine.
fus neptunian... cu valuri de gând.
și luna își ascunde tăcerea-n oasele
ploii... locuite straniu de colind...
pe diametrul transei, te vei trezi iubind,
zorii aurii ai primului mâine vor veni...
și soarele va respira încet, adulmecând
visele simple din inimile de lavandă...

1 ianuarie 2010, 01:26

PASÃREA COPILÃRIEI

viața merge înainte... trebuie să accept. și-mi accept și visul, cerc multicolor, asemănător cu un foc de artificii, uimindu-l pe Big Ben! și-mi accept și sufletul, hotărât să repete: nu se poate trăi fără iubire! și-mi accept și jocul, zâmbetul ochilor, convins că există fericire... sunt profesorul-delfin, iar albastrul lecțiilor mele iubește numerele pare!
plouă, ca și cum Luciano Pavarotti ar trăi... și inima lui ar cânta „Ave Maria”! plouă cu o durere frumoasă. și-mi aduc aminte... ieri, am fost la biserică. spre finalul slujbei, a apărut o fetiță bălaie. bunica ei a pus-o să deseneze pe o foaie de acatist, până a cumpărat lumânări. ce putea să deseneze în Casa Domnului? o casă, da! și-am luat desenul cu mine, acasă... spre păstrare. și-acum, când zorii numără picurii de ploaie, observ că scara casei este neobișnuită, duce direct la acoperiș, pare un salt, iar ochii ferestrelor sunt însemnați cu dor sfânt! doar copiii blânzi știu să iubească în tăcere. și timpul îi transformă în îngeri...
destinul meu începe să se apropie de nori. ai reușit, iubitule, să înțelegi că nimeni nu e mai înțelept ca pasărea copilăriei! aripa mea se potrivește cu aripa ta... destinul tău începe să se apropie de nori. și primele noastre cuvinte vor zbura ca vulturii! simplitatea iubirii te face puternic!

2 ianuarie 2010, 06:58

A FOST ODATÃ

șerpi de zăpadă
se odihnesc în salcie.
inima mea, verde-rece,
e ochiul lui Nichita...
adormit pe silexul rămas
înfipt într-o amintire.
ninge mai mult pe umbre.
și îngerii au pierdut pârtia
cu stele și flori dalbe...
vizitează fermele de perle,
agățate la ferestrele
din metroul de sub ghețari.
cineva cere iertare orei
care trece fără femeia
cu trup de ancoră...
mă uit la războiul ce țese
o nefericire a soartei...
și ochii mei se fac două
lacrimi roșii, povestind
despre Romeo și Julieta.

3 ianuarie 2010, 00:18

AMEÞITOR

mi se despică literele-n gât,
prăpastia e-o ramă ce numără
pulsul cioburilor din spaimele tale.
... și-n noduri de cravată se răscolesc
urletele ploilor ce nu se mai găsesc...
și totuși există un colț de surâs, acel
semn pe care-l mai păstrezi peste umăr,
îndreptând viitorul spre mine...
și totuși există o fărâmă de dor,
ce așteaptă să schimbe asfaltul,
îndreptând volanul spre mine...
și eu te ador, sunt lama patinei,
logica dulce a florilor de tei...
care te cheamă, călcâi de viking!

4 ianuarie 2010, 05:11