stai
fără să mai faci din vorbe un tub de aluminiu
prin care să lași să curgă de-a valma impurități
șira spinării o cere

aștepți
construiești un scripete perfect
să poți transmite mai mult decât imposibilul
când totul în tine este o suspensie dură

cauți
pe orice culoar o ieșire de siguranță
o ușă îndeajuns de fixată în propriile balamale
încât orice străin să rămână
cu totul afară

rupi
în minte bucată cu bucată din corp
știi precis ce anume nu mai posezi și la sfârșit
vezi cum toate bucățile
trec prin tub prin scripeți prin ușă

în celălalt