Căruntețele le am la mine
Pe care nu le voi spune niciodată
Să nu crezi că am să-ți spun mai mult
Nici măcar umbra de la ultimul cuvânt
Nu, nici măcar tu în tine ori eu în mine

Să vii să-ți ceri iertare, poalele-ți frământând
Adu-ți cu tine tinerețea, umbrele trecutului
Mă voi gândi, dacă vei fi
Vei fi?

Mă întreb de parc-aș da de vreun bucluc
Eu nu mă duc, chiar singur cuc
Ce nu mă vezi, ai ochii îngropați, ai crede?
Că toată lumea nu mă vede
Și ce-am să-ți dau nu o să simți
Nici măcar de-ar zbiera din zeci de minți

Chiar nu te prinzi, nu încerci să te cunoști?
Din moși strămoși
Să vezi ce-ți scapă și chiar vede lumea toată

Crezi c-am să stau să te privesc
Cum încă mulți te ocolesc
C-ai ști să spui și tu ce ai de spus
Ce încă nu e de ajuns

Mai lasă și tu de la tine
Și vei vedea un pic mai bine
Că cel de lângă tine plânge și-n suspine
Þi-arată perioadele când ai râs de tine
De cela care vine după tine
De următorul ce deschide ușa, anul ăsta
E bine ori nu-i bine?

Ce-aș fi ori ce-am mai fost cândva
Mă legăn tainic de nedumerirea mea
Se cerne praful încălțărilor ce au trecut prin viață
De-aș fi o proaspătă povată
Ce a lăsat leagănul vieții, mișcându-se de-o ață

Mai stai o clipă și privește, dă-te jos
Din creanga monotoniei fără rost
Și adună de pe jos ce-ai zis că n-are rost
Grăiește ce-ai promis că vei admite
Că ce ți-am spus erau doar simple cuvinte

Oprește-ți clipele muiate în iubire
Care le ai de moștenire
Așa să vii, cu zâmbetul dansând pe buze
Să nu mai spui la nimeni