poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-23 | |
dimineața am simțit pe creștet o palmă,
gândurile se îndepărtaseră ca vizitatorii de patul unui bolnav amuțit, după ce-i lasă darul, și fluturele de noapte a venit și s-a așezat, ostenit, lângă mine. nu-i o zi ca oricare alta – de mai multe ori m-am trezit, mi-am încordat mușchii, fiecare grupă în parte, am ridicat apoi, ușor, pleoapele, și am dat să mă ridic în coate, să te văd dispărând. se vede treaba că mintea o ia ușurel înainte, când vede că-i rost de o înțelegere fără vorbe – înainte să apuc să mă mișc (în felul în care călcam apa Egeei), muzica se stinge apropiindu-se. voi asculta, deci, mai departe, vocea care trage la suprafață o lume. scrisul oscilează între urât și frumos, după cum timpul umflă sau dezumflă, între două orașe vasale, un lan de porumb. acum, că m-am trezit, îți voi spune: Iisus a fost aici precum este. am fost chiar orașul ucis. căutau cu mâinile prin întuneric, să-L prindă. pruncii au stropit ferestrele odăilor joase. soarele tremura de frig – și-a tras pe el noaptea, dar întunericul era o pasăre cu aripi de gheață subțiri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate