E liniște într-o ogradă
Și-un vânticel abia adie,
Împodobite stau sub zadă
Căsuțele pe la chindie.

Vibrează norii de mătase
Cu scamele trenii bunicii,
Pe gard, în curte și pe case
Se-nlănțuiesc pașii pisicii.

Se-mbină dangăte din turlă
Cu armonii de dulci colinde,
Pe luciul aspru de pe gârlă
Nici-o patină nu descinde.

Sub un palton cu trei fulare,
Mănuși, căciulă și botine,
O fată pe nămeți călare
Cu greu balansu-și poate ține.

De sub căciula-nfrigurată
Zulufi apar ca abanosul,
Iar fața fetei zmeurată
Arată iernii ce-i frumosul.

S-a tot rugat de mă-sa bine:
„A colinda, nu-nseamn-a cere!”
Și-acum plecat-a la vecine
Să cânte pentru nuci și mere.

Cu ea plecat-au verișorii
Ce stau în casa de alături,
Sunt toții mici, ca puișorii
Unui cocoș cu creasta-n lături.

Se-opresc smeriți la prima ușă
Să-nceapă cântul de-nălțare,
I-a învățat ieri o mătușă
Ce-l îngâna cu exaltare.

„Hai spune tu, că ești mai mare!”
Se-ndreaptă piciul spre Lenuța.
„Ba tu, că tu ai vocea tare!”
Răspunse ea-nchizând hăinuța.

Fetița-i gata să colinde
Și verilor le face semne,
Sus în pridvor un bec se-aprinde
Umbrind cu ei un ster de lemne.

Emoția îi umple gâtul
Cu valuri de salivă dulce,
Aproape a uitat și cântul,
Iar voce-ar vrea ca să se culce.

Își scutură din păru-i neaua
Ce o albise ca pe-o dudă
Și ridicând spre ușă steaua
Pornește cântul să se-audă.

„Leru-i ler umblat prin ger
Pe sub ram de conifer
Să colinde la boier
Într-o seară de mister.”

„Lerul vine la vecin
Să-i colinde cânt creștin
De Crăciunul bizantin
Și să-și ia un ban peșin.”

La geamul casei o bătrână
Se uită înspre ei vrăjită,
Lăsat-au poarta într-o rână,
Dar i-a iertat, și-i fericită.

Cu lacrimi lungi curgând din gene
Bătrâna nu se mai abține
Și în pridvor, ieșind alene,
Le dă colaci printre suspine.

„Vă așteptam de-un an și-o vară
Să-mi colindați în seara sfântă,
Că-s singură, și e-o povară,
Iar vocea voastră mă încântă.”

Au colindat și alte case
Umplându-și țoșca doritoare
Cu nuci, colaci și mere grase
Și amintiri nemuritoare.

„Eu cred că-i de ajuns cu astea”
Propune vărul de o șchioapă,
Iar fata cu zulufi ca noaptea
Îl aprobă clipind din pleoapă.

Spre casă pleacă încântată
Târându-și pașii prin troiene,
În urmă neaua-i dezmierdată
De-un vânticel cu fulgi în vene.