în fiecare dimineață aceleași
fețe parcă trase la xerox ma trăsnesc
cămași galbene de douăș de ani sclifosite
își ascund fetișurile în buzunar
împreună cu cheile și cardul țiriac bank
unde vor sta până când apocalipsa se
va împlini
până când le vor cădea dinții
ca nasturii de la cămăși
până cand le vor rămâne
frunze în urechi
până când xeroxul va paraliza

victor lucrează la poștă
în timpul liber are prieteni iar luni
își pune timbre pe obraz
și se trimite singur la cumpărături
în piață are un cuțit special
de tăiat pâine și un tricou
de culoarea mucegaiului verde-albăstrui
în fiecare miercuri visează o târfă
pe masa din bucătărie
îi face orez cu lapte
își trece mâna prin părul ei
în timp ce urmărește meciul
la televizorul color din ospiciul de vis-a-vis
prin perdeua albastră
a colegului schizofrenic
victor are o gaură în buzunar
pe unde i se scurg minutele în cosmote
pe unde și-a pierdut virginitatea
unde își înfige degetele putrezite cu
piele de dinozaur

în vene-i explodează
albastrul de metil din anii în care
maică-sa îi băga degetul în gat
în care
credea că grăsanul ăla deghizat
îi va aduce în sfârșit
mașinuța cu motoraș
duminica aduna castane
le strângea în tricou
și se întorcea acasă
umflat ca o gravidă
fugea în patul alor săi
auzind monstrul care respiră în dulap
în stomac îi se învârte
ciorba cu legume înghițită
în silă în cap toate fotografiile
lângă brad acum portrete ridiculizate
de rude îmbătrânite îl trag
încă de obraji își freacă saliva
de fața sa i-a crescut barba
o blondă îi mângâie pieptul păros
își amintește de pijamaua rece
uzată îmbracată în fiecare seară
anesteziată de suspine paranoice
de cifre și facturi și pumni în masă
își amintește cum
maică-sa îi lingea lacrimile amare
cum nimeni nu o va mai face
niciodată

victor nu are urechi nu are nici picioare
nici plămâni nici suflet
nici măcar nu există dar i se spune victor