poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-13 | | Înscris în bibliotecă de Dîrzu Andrei-Ovidiu
Cădeau fulgi negri. Șirul de copaci
lucea, când îmi mutăm pe el privirea. De-atâta vreme rătăceam tăcut târându-mi singur amintirea. Și se făcea că stelele scrâșnind își îmbucau, înțepenite, dinții. Mașină infernală ce bătea un timp oprit, al conștiinții. Apoi, se lasă o tăcere groasă și fiecare gest pe care-l fac cozi de cometă-n aer lasă și fiece privire aruncată o-aud cum sună întâlnind vreun copac. Ce căutai, copile, - acolo, cu mâinile prelungi și umeri ascuțiți, pe care-aripile abia de se uscară, fulgi negri, balansându-se în seară. Un orizont urlând și nevăzut zvârlindu-și limbile și antracitul, întruna mă târa prin șirul mut, aproape gol alunecându-mi trupul. Ardea orașu-n depărtări de fum, ardea sub avioane rugu-i rece. Noi doi, pădure, ce facum? De ce te-au ars, pădure,-n fald de scrum și peste tine luna nu mai trece?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate