Mă uit la luna nouă;
E ceață și iar plouă.
Mi-e foame de lumină,
De bolta cea senină,
Să zbor iar în adâncuri
Cutreierând pământuri
Și vremi de mult uitate.
„Mi-e dor!”, da-i prea departe
Trecutul de prezent
Și aerul absent
Durerea-mi înfioară.
Ea face să apară
O lacrimă fierbinte.
Nori; îmi stăruie în minte
Parfumul de-altădată,
Tot ce-am trăit odată.
Dar a rămas doar fumul
Și, dulce, tot parfumul.