Moartea:

Tu crezi că lira-ți spartă
mereu te va ține
și uitării a ta țară
în veci nu te va da?
Tu crezi că-n ale tale versuri
goale, fără noimă
te vei regăsi din
tărâmul întunecos
al Șeolului adânc.
Eu îți spun acuma
că al tău nume pământesc
pe-o cruce va fi scris
în cimitirul rece
de ceață-n veci cuprins.
Iar versu-ți păcătos
va poposi-n vre-un pod
uitat de a-l tău popor
și de-ai tăi copii.
Nimic din tot ce-ai scris
nu se va mai cunoaște;
nimic din a ta muncă
nu va mai avea viață
după a ta moarte.

Poetul:

Nu mă-ndoiesc, o, Moarte
Că ai puteri alese,
dar eu cu a mea pană,
în ceasuri de singurătate
pot ca existența-n tăcere
a ți-o pune,
iar tu pe veci învinsă
în față-mi te vei pleca
de nervi fiind cuprinsă
că versu-mi nu-l poți lua.
Tu ai putera
de-ami șterge existența,
dar ce am scris în viață
de șters nu vei putea.

8 Decebrie 1997, Iași