Nepoate,
M-auzi?
Inima mea n-are astâmpăr,
Mii de gânduri îmi zboară spre Cer
Și lacrimile mi se preling pe mâini,
Limpezi și reci,
Precum e izvorul
Ce-așteaptă-n fântâni.

Este izvorul inimii
Ce vrea
Secretul din suflet să-l scot,
În cele patru zări să-l împrăștii
Precum stropii de ploaie
Ce nasc curcubee în soare,
Curcubee cu miros de floare.

Sprijinită de-a veacurilor poartă,
Eu scormon prin milenii,
Amintirile ce poartă
Mii de chipuri și inimi de eroi:
Poate-i Decebal cu dacii pe-nălțimi,
Ascunzând comori la Sarmizegetusa,
Ori aducând ofrande Zeului
Ce-i ajuta în bătălii-Zalmoxe;

Poate-i Brâncuși,
Trudind la Coloana Infinitului
Sau Poarta Sărutului
Pe care a încrustat dorul
Și zborul spre Infinit;

Sau poate e Vodă Mihai
Îmbărbătându-și luptătorii:
— ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare."
Viteazul Mihai
Cu sacrificii și dăruire
A înfăptuit prima Unire;

Poate fi Alexandru Ioan Cuza
Adunând laolaltă
Munteni și Moldoveni
În hora de la Milcov.
Cântând din nai aceleași cânturi
Și strigând într-un glas:
"Trăiască Unirea, trăiască România"!