Cuvantul a plecat searbad in lume
Degringolada dintr-o gura-n alta
Asijderea altor firesti cutume
Tradare, aer de apus ca si la Yalta


Cuvantul e nascut profund serafic
Dar mai devine si amar, proclet
Orice ar fi nu piere si ramane enigmatic
Traind el tot mereu in umblet


Peiorativ de gand murdar este cuvantul, stiu “
Cand gaseste adapost in gura stramba, sidereaza
Atunci cand stii Te inconjoara doar pustiu
De asta e poetul, cuvantul el salvagardeaza


Cuvantul dupa el e mai blajin, funambulesc
doar poetul cuvantul mesteca intai cu gandul
Cuvant, poet, traire, totul e firesc, lumesc
Mai mult ca toti isi rumega chiar el trairea, randul


Si nu il scuipa cum fac altii in abject cand nu e rod
El il imbraca-n adevar, IL face sa renasca
Si-apoi il da cadou altui poet, altui nerod...
Nu-l da oricui, doar celui care vrea sa-l altoiasca


poetul e aparte , traieste viata-n paradox
renaste prin cuvantul lui , prin ubicuitate
renaste chiar prin viata sa de cuvant , de ortodox
si de cuvintele ce-i sunt cu bucurie subjugate


poetul este imuabil pedant , sagace
dar nu face greseala sa-l invidiezi
se frige-n fiecare zi in mii si mii de ace
cand esti ca el asimilezi , asimilezi ..


Dar orice-ar fi nu e de-ajuns
Fomila de cunoastere si de cuvant
Poetul cauta o viata-ntreaga pe ascuns
Nestiind ,pentru o boala sacra un descant


Cuvant inainte mereu la cartea lui place
Dar ce aduce el mai important nu vezi
Oricat ai vrea sa-l afli ce a fost nu poti a face
Este cuvantul dupa el , mai calde-amiezi ...