poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-02 | |
În floare-i iarna
(pastelul ultimei toamne vampirizate) Motto: “Vântul bate, apa trece, pietrele rămân” Dedicație: Pietrelor pe (de) liste, sfinte Nicolae, taie-le odată semnul florii de pe listă ! 1. Soro lume, am pornit să văd Sanctuarul (un gospel: moderato, apoi andante vivace) Am luat mană apocaliptică. Pe mâini, tălpi, ochi și-n urechi. Însă-mi car singur durerile facerii. De-un Sus zămislit, tare prost viețuiesc. Pornesc înspre templul din piept. Și n-o să ne tot scoată ăștia de sus mândria pe nas. Cică ne pun, dacă tușim, laminoare în loc de bojoci. Oricum, Roșia Montană n-o pieri când vor curelarii. - Dar cine știe să-și forjeze de-atât bine trupul ? - Cine n-o să vadă Sanctuarul vorbei de har. - Un succes se lasă prăznuit încă din fașă ? - Buba, pe sufletul neamului mult nu se răsfață. Eu am plecat, soro dragă 2009! Am pornit de tine despărțirea. I-am întors în sfârșit cheia. M-am deșteptat… Din leșin. Ce să mai spun?! Nu știu ce vrei tu s-auzi, nu știu deloc ce ți-aș mai răspunde. Uite-mă, lume, plecat pe-nserate, departe ! 2. Ambra molidului din oraș (titlul Lord Conifer nu mi-e de-ajuns) Am luat din ambra grădinii. O cerui. Mi-a dat-o vișinul: o ambră fină gălbuie. Sub stânca ei suport iarăși durerile facerii. Vegetal, departe de bloc, aici jos locuiesc. O iau în templul ambrei. O strâng la piept. Parcurg cercurile, direct. Prin seva lacrimii pure m-apuc s-o străbat. Iubirea ei descrie un arc. Arcul în suflet ni se destinde. Lemnul elastic recapătă frunze. Săgeata nu mai este. Tolba mi-e goală. Până la urmă, trecutul se cicatrizează. De ce să rup din trunchiul meu ? Ca să croiesc altora traiectorii greșite ?! Trunchiul meu este de molid. Ambra-l credea mai mic ? Întrece și bradul. Și-o să vadă că-s mai solid. Oricum, ácele mele săgetează brazii în coapse. Acupunctura toamnei nu doare. Palmele peste creștet întinse se-ncrucișează. Putem zice și altfel: că s-au încuscrit c-o amiază. Stă bradul frate înfipt la fereastră. Cum eu cresc, el m-asistă. Casa-mi crește verde. Din zăpadă. Și piatră. Ca iarba necosită. Vine seara. Ambra parcă se ridică. Ia forme de culcare. Voi pregăti și-un pătul de ace. La prima ninsoare. Ambra nu-ngheață. Ambra mereu se-nalță. Mă soarbe! 3. Raidul de sub mers : congel ! (nuielușa unui 6 decembrie, pe fundul LUI trăit BINE) Nu-s pornit niciodată fără cheia razelor. Am duhul prea arctic – necrăpat după soare… Iubirea clatină mintea? Te-nșeli, soro lume!... Funcționez ca un panou solar. Robinet de poeme torpilant-inocente. Mi-e sete de noi subiecte. S-a închegat sângele acelora vechi. Mă-neacă. La știri casc totuși. Ca să evit “Discursul știrilor”! A pornit, în schimb, frigiderul. Strigă și el ceva metalic... Apoi cuptorul spart de focul cel uitat… Revendică în limbi mari bucătăria. Toată casa. Cartierul, orașul, județul... Alții dorm în sanctuarul de făcut scrum. În Babilonul – Bagdad cei trei tineri încă ard. De rugăciuni. Nouă ne arde țara-n pieptăne. Firele sfârâie. Întinderile capului trosnesc. Nu vrem să ne știm de San Nicolas în holocaust. 6 decembrie : motor ! În crugul ordonat s-aruncăm un preș nebun și-n nor(o)i... Nabuccodonosor. Nu ne vom trezi mâine refrigerați. De cât ger au suflat îngerii peste noi. Vuietul “boooc” al fostei familii Nabucco va mustra cârcotaș: “ – Pui înghețați. Tacâmuri. Asta sunteți. Cumpărați!” – Dar își vor auzi numai ei vorba, când își strigă marfa... Mă frământă mult o problemă: pâinea Sanctuarului. Neamul nostru-i destul de iscusit. Ceramist înnăscut. (Masa tăcerii. Scaunele. Măiastra. Coloana... nesfârșită) Din Barbu Lăutar, compozitor (Balada lui Ciprian. Rapsodia...) Prim bucătar imperial – roman, turcesc, rusesc... Și gașca, suspusă, să ne confunde! Ea ne crede slugi. Adevărul se lasă-n raze târziu. Acum pâinea poate fi cuminecată. Să mâncăm. Să iubim! Bine măcar că nu facem criză de calciu. În țara-codru. Schingiuiți, mințiți (fără să victimizez), destine de Păunași. Păunași speriați, puși la rotisor. Direct din congelator. Oare... să nu acceptăm drumul spre-un sanctuar dac?! Cu boccea făcută, pe tinerele Nu ți le momesc traficanții. S-or prinde amândouă-n brățări de pungași. Grosolanele lor imaginații trăsnesc destupate. Cum șade-atât de sus falsul dacic? În Muzeul de Istorie al Capitalei... Se hâțână-n jilț marota paternă de Cotroceni. 4. Strigăt: ura! (A! tentat...) Am cunoscut tentat... Până și moartea. Sora cu abisul. Fiind frate cu absurdul. Ceea ce notez aici stă neschimbat. Nu blestem. Pecetluiesc afirmațiile. Păgân sunt ca cioara. Dar încet voi albi. Pliscul mi-e ca balena. Mi-l schimb. Cu cât mi se discerne realul! Bunul simț nu-l voi mai da cu banul... De ce să-mi curgă pe jos cerneli ? Plămânul stâng s-a tot înfricoșat. Multă cerneală inima a pompat. Mi-am visat fratele mort. A fost forțat să se-azvârle cu capu-n mâl. Exact ca și fața mea. În cernitele hârtii. Struții frați, capurile în nisip !... Singurul frate, mai mare, înecat la mal, auzi !... Iar tata credea că ne-a pierdut pe amândoi. Doi frați pătați. Cu murdării în frunte... Tată cu ochi congestionați. De plâns taurin. De întuneric. În loc de luminile a două stele. Rușine am de toate. M-apucă durere de moarte. Un semn al lui Ioná să apară! Aș pune și coșmarul în vatră... Ceva de folos omenirii aș vrea să iasă din mine. Cuvinte să zboare ca aștri. Răul să se mai termine... Respect litera legii. Mai dau câteodată cu bâta. Lupta cu leii continuă. La Sarmizegetusa Regia. *** Peste două nopți s-a schimbat în vis ferparul. Anunțul despre frate-miu înmlăștinit. Revisat într-un mod și mai grav. De data asta ascultam. Vreo cinci șase elevi. La ultima lecție predată: despre Ion Caraion. Pusesem deja un patru. Meritat. Bine că ceilalți știau. Ce nu știusem eu bine de fapt. Poate le predasem ceva neștiut. De nimeni. Și fuseseră tainic încredințați. Și-n auz li se strecurase, dintr-un manual... Memorial, ceva. Durerea vieții poetului. Veni și vestea că frate-miu cu soția sa s-au prăbușit. Absurd. Nu ! Nu ! De trei ori nu ! A ! tentat... și cred că eu trebuia să pier. Ca să-nvie în toți Ion Caraion. Ultimul Mitteleuropean moroi. Din vis în vis rudele-mi dispar… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate