poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-29 | | Îmi aduc aminte de zilele trecute, Câteva cu tine pertrecute, Și-mi aduc aminte cum ne priveam, Și-n ochii tăi mă vedeam. Parcă mai văd zâmbind imagimea ta, Pâcat că se îndepărtează Și încet, ca prin ceață, dispare! E doar o iluzie, Căci tu pentru mine erai Doar aparențele tale înflorite cu imaginația mea. Nu m-ai dat șansa să te cunosc cu adevărat. A trebuit sa-mi dau seama cum ești tu După faptul cum te-ai comportat. Nu m-ai lăsat să intru în mintea ta, Sau să văd gândirea ta. Poate încă nu ți-ai dat seama, Sau poate nici nu o să îți dai, Dar cu acel gest... Eu n-am pierdut nimica Cel ce a pierdut, ești tu! Vrei să îți și spun ce? Ai pierdut o parte din timp, numit moment Ai pierdut! Poate nici nu ai observat, Cum ai trecut prin timp ți nici nu ai observat Șansa, șansele... ce-n cale ți-au venit. Pe care Divinitatea prin mine ți le-a oferit. Eu nu am vrut, cu tine să ma joc, Cu inima ta sau cu sentimentele tale. Deși a pornit ca un joc, Dar ceva, nu ma lăsat cu tine să mă joc. M-am îndrăgostit de un miraj, De un băiat perfect, Trecut prin prisma imaginației mele. Mi-am dat seama prea târziu, Că din acest băiat perfect, întreg Ești doar fața... Că de fapt acel băiat e compus din mici bucății... Furate din mii de părți. Tu nu ești băiatul meu Cel sincer iubitor. Ești doar o față ce-n vise mi-a apărut Ești doar o frunză suflată de vânt... Pe care am văzut-o zburând... Poate te mai întorci de câteva ori, Dar mie nu-mi plac trecătorii ce rar revin. Tu crezi că distanța distruge ce între noi a fost? Dar nu crezi bine, Tu distrugi, cu mâna ta! Poate vrei doar să mă îmbrățișezi, Dar mă stângi prea tare, Și-mi aud oasele pocnind, Și-mi curge sânge din rănile ce mi le-ai făcut. Îmi curg lacrimi pentru tine, că mi-e milă... Parcă totul văd ca-ntr-o oglindă Cum ochii tăi iau foc, și ard Și flacăra lor tot crește, crește, crește, Și încet, încet îți arde pielea de pe față Transformându-te într-un monstru, Într-o făptură cu pielea roșie, fără păr, Cu pielea zbârcită, Și îți cresc coarne negre... Mijlocul tot mai tare mă doare Căci mâinile ți s-au transformat în copite cidate Cu unghii ascuțite și mult prea murdare... M-aș bucura d-ar fi de pământ, dar nici o șansă. Ca prin minune, sângele meu roșu, Te spală, te curăță! Parcă ai trece printr-un purgatoriu. Lumină îngerească... lumină Dumnezeiască... Și încet, încet își pierde puterea asupra mea... Imagine ta, Rămâne doar o amintire de la început... Căci fața ta deghiza o altă figură Mult prea hidoasă Ce mă abhora. (17.mai.2009)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate