Câte guri, atâtea-s mute.
Mii de suflete tăcute
Urlă-ntre bucăți de piele,
Vorbele ne curg prin vene,
Gânduri ce ne fug prin minte,
Sunete rămân pendinte
Și privirea aruncată
Către calea neurmată.

Prizonieri ai minții noastre,
Ascunși după-oglinzi albastre,
Pustnici printre felinare
Răscolim prin călimare
Cerneluri ce ordonează
Ce sub ochi se desenează
Și se-așază pe-o hârtie
Perspectiva de stafie.