Trăim într-o lume minunată
Pe care deseori omitem a o vedea
Fie dintr-o cauză ciudată,
Fie că suntem blocați așa
Într-o lume-antropizată
Brutală… și, foarte ciudată,
Cu forme nefiresc perfecte
Și mult prea clare și concrete,
Lipsite complet de metafizic,
De relativ și polifazic.
Și toate-aceste lipsuri ale lumii noastre
Nu sunt decât fărâmituri în lumea unor astre,
Lume ce parcă poartă-un suflet pe-ntinsul zărilor albastre;
Și parcă pulsu-i dulce bate
Când pentr-un bolovan, un râu se-abate
În calea lui spre mări sărate
Cu valuri mari și nedresate;
Și când te vezi pe lâng-un munte
Că ești mai mic ca un grăunte,
Te-nchini cu luare-aminte
La geniul naturii cea cu minte
Și nici nu bănui cu-a ta minte
Că ceva așa frumos
Poate fi periculos;
Și totuși… este prea frumos!

Săliște, 05.08.2002