I

acolo unde umbrele se desfac într-un fel de singurătate apoasă
acolo unde ne întoarcem de fiecare dată și privim cu tandrețe spre bătrânele ceasuri
la marginea orașului printre statuile disperării
am înțeles frumusețea femeilor înspre iarnă tăcerea bărbaților cu lumini pe umerii firavi

e seară și dincolo de râu cresc viziuni acoperite de ceață
ne prelingem pe ziduri jilave inventăm mecanisme ciudate cu nume sonore
poeme pentru mai târziu ca niște boabe de piper tulburând pahare pline cu vin rubiniu
poate e sângele nostru acolo poate e doar apa ciudată care naște mereu întâmplarea

la marginea orașului acolo unde tramvaiele ajung obosite și literele se scriu printre morminte
fragmente din anotimpurile vârstelor noastre steaguri de pace și steaguri de războaie pierdute la timp
o întreagă armată de semne care strivesc realitatea

II

iată
avem cuvinte avem pâine caldă pe masă avem răbdare și trăim încă
mai mult de atât vai nu ne-a fost dat să primim și nici n-am cerut vreodată
un râu de smoală un miros de pucioasă un prundiș azuriu și ceața lăptoasă
ehei tinerețea noastră părăsită în grabă dincolo de gările siberiene dincolo de adăposturile de noapte


iată
suntem aici la marginea orașului facem semne strivim realitatea
adu-ți aminte vântul care înalță praful la cer soarele mic ascuns în pământuri
și luna desenată pe sticla ferestrei închise

III

la marginea orașului vorbeam despre sălbăticie așteptam să fim îmblânziți
ca după o viață întreagă și obositoare am tușit scurt am ridicat gulerul paltonului
și am plecat mai departe


ascultă acest text în lectura autoarei