poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-15 | |
în piața universității
părinții își plimbă masca preocupării de la unul la celălalt. conștiința nulității acestei așteptări îi roade pe dinăuntru. cei mai mulți dau vina pe profesori. pe lipsa de bani. prețul ridicat al meditațiilor. printre ei unii tac. fața lor e desenată din fire de praf. din vântul ce-a urâțit de când s-a născut bucureștiul. aici e un nod de cale a vieții. doar doi trei pe terasă la dunărea. întind cu vârful degetelor o hârtie de-o sută vânzătorului de cârje ce-și plimbă marfa printre mesele goale. curios că piciorul beteag e piciorul de carne. piciorul de lemn în care țopăie este bun. nu se împiedică niciodată nu se împiedică de mese de scaune. doar de oamenii neatenți tot mai grăbiți. - în fiecare an vin aici spune oricui îl ascultă. nu vând nimic lumea s-a învățat să șchiopăteze. dar primesc bani. de fapt nici nu mai știu de când n-am altă cârjă de vânzare. lumea mă vede mă crede și-mi dă. doar soarele pare că are capul pe umeri. spânzurat de cornișa de la arhitectură. lumina își leapădă inelele. o reptilă căreia oamenii i-au stors veninul și-au abandonat-o. în cele din urmă listele – să câștigi un loc mai în față trebuie să înghiontești să înjuri să transpiri
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate